Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiind trăirea prezentului, urmărind un nivel de viață cât mai bun.

O privire mai profundă asupra mentalității predominante la nivel global arată că omul se concentrează pe experiențele imediate, lăsând în umbră gândurile despre ceea ce s‑ar putea afla dincolo de moarte.

Dacă ne oprim să medităm cu adevărat, constatăm că sunt rare momentele în care ne punem întrebări esențiale despre sensul acestei existențe efemere. De ce îmbătrânim? De ce ne îmbolnăvim și murim? Suntem doar consumatori ai timpului?

Multe întrebări se învârt în jurul sensului existenței noastre: Ce rost are să ne naștem, să trăim 70–80 de ani, doar pentru ca totul să se termine la mormânt? Care este scopul acestei scurte vieți trăite pe pământ? Ce sens are să ne bucurăm de viață, dacă în cele din urmă vom muri și vom fi uitați?

Care este originea morții și cine a stabilit aceste reguli ale vieții? Ce scop a avut Dumnezeu când a creat omul? Oare intenția a fost ca omul să existe pentru o perioadă limitată, apoi să moară și să fie uitat? Ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte? Este moartea un pas către o altă formă de existență, o tranziție spre altceva? Dacă există viață veșnică, de ce trebuie să experimentăm moartea pentru a ajunge la acea nouă viață? A creat Dumnezeu acest ciclu fără sens?

Ne întrebăm, de asemenea, cine este acest Dumnezeu care se spune că ne‑a creat. Ce putem afla despre El și despre natura Sa? Unde locuiește El? Este acest ținut ceresc lipsit de hoți și mincinoși, unde toți locuitorii sunt de o moralitate desăvârșită, sau seamănă cu lumea noastră?

De ce există această discrepanță între o lume de o puritate morală absolută și una în care orice om a mințit cel puțin o dată?

Putem observa că încă din copilărie ni se insuflă ideea că, pentru a ne atinge obiectivele, este acceptabil să folosim orice mijloace, pe principiul că „scopul justifică mijloacele”. De mici începem cu minciuna, cu copiatul la școală, și evoluăm către tactici mai sofisticate în viața adultă: vicleșug, hoție, mită, mânie și alte comportamente asemănătoare.

Putem afirma fără să greșim că nu este om care să nu se fi folosit de minciună cel puțin o dată. Minciuna este un instrument folosit în mod obișnuit într‑o multitudine de situații: întârzieri la muncă, întoarceri târzii acasă, la angajare sau în comerț. Renunțarea la minciună implică adesea complicarea vieții.

Pentru a menține un standard de viață decent, mulți cedează ofertelor celui necurat. Acesta ne ispitește cu lucruri mult dorite dar inaccesibile și, pentru a le obține, ne cere la schimb să facem compromisuri morale — să ne lăsăm conduși de neadevăr, hoție, corupție și viclenie.

 Notă:
Această postare este un extras din broșura „Rostul Vieții”, disponibilă gratuit, integral, în format scris și audio — apasă pe titlul broșurii pentru a o accesa. Pe site-ul cuvantcurat. ro găsești și alte resurse dedicate unei vieți de ucenicie autentice, pentru a ne asemăna cu Hristos.